Despre noi

Cine suntem noi? Suntem chirurgi cu peste 15 ani de experienta, specializari multiple in spitale internationale de renume si in acelasi timp pasionati de frumos. Ne place sa il descoperim, sa il rafinam, sa il privim. Credem in armonie, in eleganta si in echilibru. Iubim lucrul cu bisturiul, dar medicina estetica a ultimului deceniu a adus o evolutie spectaculoasa a unei intregi game de terapii. Astfel, in clinica noastra va oferim toata paleta de tratamente chirurgicale si nechirurgicale, despre care credem cu adevarat ca va pot ajuta sa va simtiti confortabil in pielea dumneavoastra. Cautati-ne, iar solutiile le vom gasi impreuna, de fiecare data.


Dr. Ruxandra Sinescu-Baltateanu, medic primar chirurgie plastica, reconstructiva si estetica.

Dr. Ruxandra Sinescu a absolvit Facultatea de Medicina a Universitatii de
Medicina si Farmacie “Carol Davila” Bucuresti in 2002 si a urmat Rezidentiatul de Chirurgie Plastica – Microchirurgie Reconstructiva in Spitalul Clinic de Urgenta Bucuresti, sub directa indrumare a domnului Profesor Doctor Ioan Lascar. A parcurs toate treptele profesionale – medic rezident-specialist-primar, iar in anul 2011 a devenit coordonator al nou-infiintatului compartiment de chirurgie plastica in Spitalul Universitar de Urgenta Elias, pe care l-a organizat de la zero si l-a transformat intr-un serviciu medical profesionist si complet functional. Este de asemenea Conferentiar Universitar in Departamentul de Chirurgie Plastica al UMF“Carol Davila”. Dr. Sinescu si-a desavarsit permanent pregatirea prin multiple stagii in clinici renumite din strainatate (Washinghton DC, Koln, Milano, etc), fiind membru titular al ACPR (Asociatia Chirurgilor Plasticieni din Romania), ICOPLAST (International Confederation of Plastic Surgery Societies) si unul din putinii chirurgi romani membri ai prestigioasei societati americane de chirurgie plastica ASPS (American Society of Plastic Surgery).

Project Beauty reprezinta proiectul sau de suflet, pe care l-a infiintat in 2010, dezvoltandu-l si imbunatatindu-l constant, cu o reala inclinatie spre frumos si armonie si cu o dorinta statornica de autodepasire.

 

 

Dr. Doru Baltateanu - medic primar neurochirurgie
Dr. Doru Baltateanu – medic primar neurochirurgie

Cu o vasta experienta in patologia tumorala si spinala atat a adultului, cat si pediatrica, dobandita in numeroase supraspecializari in strainatate, si cu mai mult de 25 de ani de practica medicala, domnul doctor se dedica ingrijirii pacientului cu profesionalism si umanitate.

 

Dr Lacramioara Borangic

 

Dr Lacramioara Borangic, medic primar chirurgie generala, competenta chirurgie oncologica – senologie

Absolventa a UMF „Iuliu Hatieganu” Cluj-Napoca, dr. Borangic a urmat Rezidentiatul de Chirurgie Generala in cadrul Institutului Oncologic „Dr. Alexandru Trestioreanu” din Bucuresti, aplecandu-se inca de la inceput asupra tratamentului complet si complex al cancerului de san.

 

 

 

 

 

 

Nicoleta Grosu – coordonator pacienti, asistent medical principal cu studii superioare, terapeut

 

 

 

 

 

 

Colaboratori

______________________________________________________

Dr. Andrea Anghel – medic primar chirurgie plastica, estetica si microchirurgie reconstructiva
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Dr Andrei Porosnicu – medic specialist in chirurgie plastica , estetica si microchirurgie reconstructiva
 
Doctorand in Stiinte Medicale, Membru al Chirugilor PLastici din Romania.
Asistent universitar in cadrul Facultatii de Medicina si Farmacie „Carol Davila” din Bucuresti.
 
Dr Andrei Porosnicu are o experienta de peste 5 ani in Chirurgie Plastica si Microchirugie Estetica .
 
A realizat peste 3000 de ore de operatii acumulate in peste 500 de interventii chirurgicale, dinte care unele cu grand inalt de dificultate sau de interes national. Isi desfasoara activitatea medicala in cadrul Spitalului Universitar de Urgenta Elias.
 
Pasionat de cercetare si dezvoltare, activitatea stiintifica a dr Andrei Porosnicu include numeroase articole publicate in reviste de specialitate si participari constante la congrese de specialitate nationale si internationale. 
 
Inspirat de frumusete si perfectiune, cu o atentie deosebita pentru detalii si un simt estetic care il recomanda, dr Porosnicu este un profesionist care isi consiliaza si ajuta pacientii sa isi atinga cele mai inalte obiective si sa devina cel mai bun instrument al propriilor expresii/idealuri, punand pe primul loc sanatatea si confortul acestora.
 
 
Dr Vlad Atanasescu – medic rezident in chirurgie plastica, estetica si microchirurgie reconstructiva.