Reductia mamara


Dr. Sinescu si echipa au realizat cu succes numeroase reductii de san. Interventia chirurgicala consta in indepartarea excesului de tesut glandular mamar, grasime și piele de la nivelul sanilor foarte mari, grei sau ptozai. Procedura se indica in general in urmatoarele situatii:
– reducerea sau eliminarea unor probleme medicale cauzate de volumul mare al sanilor
– echilibrarea volumului sanilor cu statura pacientei
– accentuarea increderii in sine prin ameliorarea aspectului sanilor

Aveti nevoie de aceasta procedura?
Daca starea dumneavoastra generala de sanatate este buna, sanii s-au dezvoltat in totalitate și prezentati una din situatiile de mai jos, s-ar putea sa aveti indicatie pentru reductie mamara:
• Marimea sanilor cauzeaza probleme medicale cum ar fi durerile de spate sau gat, iritatii sau eruptii cutanate, respiratie ingreunata sau modificari ale structurii osoase
• Marimea sanilor va limiteaza activitatea fizica
• Sanii extrem de mari va stanjenesc din punct de vedere emotional
• Marimea sanilor este disproportionata fata de restul corpului
Dorim sa subliniem faptul ca nu puteti alapta sau intentiona sa alaptati dupa o reductie mamara. De asemenea, deși in mod curent doar femeia adulta are indicatie pentru aceasta interventie, adolescentele ai caror sani produc un disconfort real pot beneficia, in cazuri selectionate, de o asemenea procedura.

Prima consultatie
Inainte de operatie veti beneficia de o consultatie și o evaluare initiala cu Dr. Sinescu, cu scopul de a determina daca reductia mamara este indicata in cazul dumneavoastra și de a vi se explica detaliile procedurii.
Vom discuta ce așteptari aveti in urma acestei operatii și vor fi trecute in revista diferitele optiuni pentru mamoplastia de reducere, precum și alte interventii pe care le-ati putea lua in considerare pentru imbunatatirea aspectului estetic al sanilor, cum ar fi mastopexia. Vi se vor explica in detaliu desfașurarea procedurii, pașii de urmat pre și postoperator, potentialele riscuri și complicatii, costurile și modalitatile de plata. Va vom raspunde la toate intrebarile. Va vom cere un istoric medical, informatii legate de consumul de tigari și alcool, precum și o lista a tuturor medicamentelor pe care le folositi, inclusiv a celor cumparate fara reteta, ca aspirina, vitaminele, suplimentele alimentare. in plus, va vom indica sa efectuati o mamografie sau o ecografie mamara inainte de operatie, pentru a certifica absenta oricaror alte probleme medicale. Daca este necesar, doctorii noștri va vor recomanda un centru de imagistica medicala in acest scop.

Interventia chirurgicala
Interventia chirurgicala va avea loc intr-una din clinicile private ultramoderne cu care colaboreaza medicii noștri. Operatia necesita anestezie generala și dureaza in jur de trei ore. De obicei este nevoie de macar o noapte de spitalizare. Inciziile inconjoara complexul areolo-mamelonar și se extind inferior pe san, cateodata chiar in șantul inframamar. Se indeparteaza apoi excesul de tesut glandular, grasime și piele. Chirurgul contureaza o noua forma a sanului și repozitioneaza areola și mamelonul. Sanul se fixeaza in pozitia finala cu fire de sutura, inciziile se cos și deseori se utilizeaza tuburi de dren. Pansamentul și o bustiera medicala incheie procedura.

Perioada postoperatorie
La ce sa va așteptati dupa operatie:

Activitate – Moment
Duș – A treia zi dupa operatie
Reluarea lucrului – La 7-10 zile
Șofat – La circa o saptamana
Contact fizic cu sanii – La 3-4 saptamani
Activitate fizica intensa – La 4-5 saptamani
Estomparea cicatricilor – La cateva luni – 1 an

Imediat dupa operatie
Spitalizarea dureaza de obicei o noapte. S-ar putea sa fiti somnoroasa dupa anestezie și sa aveti dureri pe zona operata, astfel ca e bine sa va insoteasca cineva acasa. Va sfatuim de asemenea sa nu ramaneti singura cateva zile. Veti primi instructiuni despre cum sa aveti grija de tuburile de dren.

Primele 24 – 48 de ore
In primele doua zile, s-ar putea sa fiti obosita ca urmare a anesteziei, iar zona operata va fi sensibila și dureroasa. Va vom prescrie antialgice, astfel ca mare parte din disconfortul postoperator se va ameliora treptat. Veti putea face duș in primele doua zile postoperator, dar nu lasati pansamentul de deasupra inciziei sa se ude. Puteti indeparta fașa elastica in timpul dușului, insa aceasta va trebui purtata tot timpul in rest, inclusiv noaptea, in primele 6 saptamani. Este posibil sa apara sangerari minime de-a lungul liniilor de incizie, periareolar sau in șantul submamar. Acestea sunt normale. Daca observati ca pansamentul se pateaza mai repede, presiunea aplicata pe zona respectiva va opri de obicei sangerarea. Anuntati imediat echipa medicala in cazul in care sangerarea nu se diminueaza sau este masiva, lucru care se intampla extrem de rar.

Primele 2 saptamani
In primele 14 zile veti observa o reducere marcata și progresiva a disconfortului postoperator. Iata pe scurt o succesiune a etapelor pe care le veti parcurge:
– pansamentele vor fi schimbate de mai multe ori in acest interval de timp, astfel ca este important sa veniti la consultatie de cate ori veti fi rugata sa o faceti
– dușul este de obicei permis la cateva zile dupa operatie
– firele de sutura se indeparteaza la zece zile – doua saptamani
– echimozele se estompeaza in aproximativ doua saptamani
– unele paciente resimt o senzatie de arsura la nivelul mamelonului, care in general dispare la 7-14 zile postoperator
– firele de sutura, daca le aveti, se indeparteaza la 10-14 zile
– s-ar putea sa resimtiti durere moderata, intepaturi, arsuri sau furnicaturi, rezultat al vindecarii nervilor senzitivi; toate acestea sunt perfect normale și scad in intensitate cu timpul; daca disconfortul este pronuntat, va vom prescrie un antialgic
– cel putin in prima saptamana postpoperator va recomandam sa dormiti pe spate, cu capul mai sus, pentru a mentine sanii in pozitia optima pentru vindecare. Cateva perne așezate pe ambele parti ale corpului va vor ajuta sa nu va intoarceti in somn
– sensibilitatea mamelonului și a tegumentului sanului poate fi redusa dupa operatie, din cauza edemului sanilor. Amorteala dispare de obicei dupa șase saptamani.
– bustiera/ fașa elastica se poarta permanent, inclusiv noaptea, cu exceptia momentului cand faceti duș. Daca aceasta este prea stransa anuntati medicul.
– evitati efortul fizic intens
– folositi crema hidratanta de cateva ori pe zi daca pielea dumneavoastra este foarte uscata in urma operatiei

Revenirea la obiceiurile normale
Fiecare dintre noi se vindeca in ritmul propriu, iar rutina zilnica se reia progresiv. Totuși, iata cateva linii generale:
– va puteti intoarce la serviciu sau la școala in 10 zile, in functie de starea generala, cu exceptia cazurilor cand lucrati in conditii de efort fizic intens
– puteti șofa la 7 zile, atat timp cat nu simtiti durere la volan
– va recomandam sa va abtineti de la sex cel putin 7 zile postoperator
– sportul poate fi reluat la șase saptamani, iar pacientele noastre sunt incurajate sa inceapa treptat un program de exercitii fizice
– expunerea prelungita la soare și la caldura trebuie evitata cateva luni
– cicatricile postoperatorii trebuie protejate de soare cel putin un an
– este posibil ca aria din jurul inciziilor sa ramana amortita postoperator, este perfect normal, iar reluarea sensibilitatii poate dura cateva luni
– in primele șase saptamani veti purta tot timpul o bustiera de sustinere, inclusiv in timpul noptii. Singurul moment cand o veti scoate va fi la duș, iar apoi o veti pune la loc imediat. Bustiera trebuie sa stea ferm, dar nu prea strans, deoarece poate provoca probleme tegumentare. Dupa șase saptamani o puteti folosi doar in timpul zilei, iar dupa doua luni veti relua utilizarea unui sutien normal. E de preferat ca acesta sa nu aiba armaturi metalice pana la vindecarea completa a inciziilor.
– sanii dumneavoastra pot evolua diferit pana la vindecare: unul se poate edematia mai tare, poate fi mai dureros, chiar și forma poate fi ușor alta. Toate acestea sunt normale. Atunci cand organismul se recupereaza complet, sanii vor arata natural și simetric.
– tegumentul sanilor poate fi lucios din cauza edemului. Dupa cateva saptamani acesta se remite, iar pielea iși revine la aspectul normal.
– in timpul primului ciclu menstrual postoperator sanii dumneavoastra s-ar putea sa se umfle și sa fie dureroși

Riscurile și complicatiile interventiei
Orice interventie chirurgicala implica un grad de risc, iar operatiile la nivelul sanului nu fac exceptie. In timpul primei consultatii, Dr. Sinescu va va evalua gradul individual de risc, toate potentialele probleme vor fi discutate și vom stabili impreuna daca aveti indicatie pentru reductie mamara. Respectarea cu strictete a tuturor recomandarilor medicale pre- și postoperatorii este cruciala pentru reducerea oricarui pericol. Va vom fi in permanenta alaturi pentru a obtine un rezultat final satisfacator și sigur. Cele mai des intalnite complicatii includ:
– sangerari postoperatorii și hematoame
– infectii
– necroze tegumentare sau ale complexului areolo-mamelonar
– desfacerea tranșelor de sutura
– tulburari locale de sensibilitate
– cicatrici hipertrofice
– asimetrii mamare
– malpozitionarea areolei și mamelonului
– consistenta crescuta – ferma a sanilor

Cat timp dureaza rezultatele
Rezultatele micșorarii de sani sunt definitive. Cu toate acestea, ca parte a procesului normal de inaintare in varsta, sanii se pot ptoza intr-o oarecare masura, iar pielea se poate rida.

Intrebari frecvente

Ce alte proceduri pot fi asociate reductiei mamare pentru a imbunatati forma și dimensiunile sanului?
Liposuctia este cateodata folosita impreuna cu micșorarea de sani pentru a indeparta grasimea in exces din jurul sanului și din regiunea axilara.

Interventia chirurgicala este acoperita de asigurarile de sanatate?
Reductia mamara este considerata o operatie estetica, nefiind din acest motiv acoperita de asigurarea medicala. Dumneavoastra sunteti responsabila pentru tot costul. Costurile și modalitatile de plata va vor fi prezentate in timpul consultatiilor initiale. Totuși, in cazurile in care procedura rezolva probleme serioase de sanatate cauzate de volumul mare al sanilor, casa de asigurari poate acoperi – partial sau total – costul interventiei.

Programeaza o consultatie: 
Suna Acum sau Trimite E-Mail